Astazi vom discuta despre mecanismul de ghidare emotionala:

Iata cum ar putea suna povestea noastra: tocmai ne-am schimbat serviciul si suntem invitati la o petrecere cu noii colegi. Intram in restaurant si evaluam instinctiv celelalte persoane. Fara sa ne dam seama, in primele 5-6 minute culegem informatii extrem de importante pentru a determina cine ne sunt potentiali prieteni si cine ar putea fi potentialii inamici in incapere. Dupa care, nivelul nostru de agitatie scade si incepem sa relationam cu ceilalti conform cu primele informatii culese. In primele 5 minute am aflat peste 90 la suta din informatiile care ne vor dicta comportamentul fata de viitorii nostri colegi in urmatorii cativa ani. De regula surprizele ulterioare sunt rare…

Noaptea petrecerii a trecut si suntem la 24 de ore dupa eveniment. Ce figuri ne amintim de acolo? O colega care ne-a facut sa zambim, un coleg care ne-a facut sa ne simtim jenati. Figura noului nostru sef…pe scurt figurile care au avut impact emotional asupra noastra…De ce? Cum se justifica toate aceste etape pe care le-am parcurs aproape inconstient?

Raspunsul este relativ simplu: fiecare dintre noi avem “implantat” din nastere un bioalgoritm care ne permite sa evaluam favorabilitatea stimulilor din mediul inconjurator pentru supravietuirea noastra. “Programul” respectiv este o mostenire de la stamosii nostrii (un atavism), care le-a permis sa aprecieze foarte bine ce anume este periculos din mediul inconjurator si cat este de periculos. In acelasi timp, ii ajuta sa vada care sunt lucrurile folositoare din jur, cat de folositoare sunt acestea, eventual si in ce fel.

Este un adevarat mecanism de ghidare emotionala si este aproape perfect. Datorita lui am ajuns aici, in locul in care suntem. Evolutia a perfectionat vechiul mecanism de aparare al omului primitiv (cel care il facea sa ia decizia corecta de a ataca sau a fugi din fata pericolului) atat de bine incat rezultatul sau este ceva infinit mai rafinat decat acesta. Comparatia intre modul in care cele doua ne ajuta sa detectam si sa facem fata provocarilor vietii ar semana foarte bine cu comparatia intre modul in care descriu un peisaj o poza alb-negru si una color. Asta, fiindca tot am spus data trecuta ca mecanismul de ghidare prin stres este unul “alb-negru”… 

Cat de mare este insa gradul sau de perfectiune? Este mecanismul de ghidare emotionala infailibil? Este “ghidarea” care ne-o ofera lipsita de erori? Nu, fiindca daca ar fi fost asa am fi fost cu totii sanatosi, fericiti, si am trai fara nici un fel de probleme. De fapt, majoritatea problemelor noastre, inclusiv de sanatate ar putea proveni si din cauze legate de erorile ghidului emotional.

Pentru inceput, putem imparti emotiile noastre in doua categarii: pozitive si negative (desi vom vedea ca nu este cel mai fericit mod de a le clasifica). Este usor de inteles ca acumularea de emotii negative destabilizeaza anumite subsisteme ale organismului, fapt care poate duce catre dezechilibre, uneori profunde.

Interesant este insa si urmatorul fenomen: emotiile pozitive si negative produc efecte diametral opuse pe doua functii de baza ale organismului: respiratia si pulsul.

Emotiile pozitive induc o stare de coerenta a functiilor biologice, care se reflecta imediat intr-o respiratie calma, clara si linistita si un puls care are mici variatii modulate sinusoidal. In studiile efectuate in ultimii ani in lume s-a constatat ca prezenta constanta a acestor stari induce starea de sanatate generala a intregului organism. De notat este faptul ca pulsul de regula nu este riguros constant, ci are variatii care pot fi bruste in cazul emotiilor negative si cu o tenta sinusoidala in cazul celor pozitive. In cazul emotiilor negative extrem de intense respiratia devine atat de fragmentata incat nici nu ne putem da seama foarte clar cand inspiram si cand expiram.

Am putea sa ne controlam emotiile? Este o intrebare foarte buna, mai ales fiindca emotiile noastre sunt, in general, stari spontane, deci nu sunt provocate de decizii constiente ale noastre. Raspunsul il gasim in marile traditii ezoterice ale omenirii: intelepti din diverse zone ale planetei, care au trait in diverse epoci au realizat acelasi lucru: faptul ca cea mai buna parghie pentru controlul emotiilor este una cu care ne nastem si care ne este la indemana tot timpul: respiratia.

Pentru a va convinge va propun urmatorul exercitiu extrem de simplu si eficient care este foarte util atunci cand doriti sa realizati conversia emotiilor negative in emotii pozitive: luati pozitia asezat pe un scaun, cu coloana dreapta, relaxata si cu ochii inchisi. Atunci cand simtiti ca inspirati, spuneti-va in minte: “acum inspir”, iar cand expirati spuneti-va in minte “acum expir”. Repetati acest lucru timp de circa 2-3 minute, apoi observati-va starea interioara. Veti remarca instalarea calmului binefacator. Starea organismului dumneavoastra a devenit coerenta.

Prin definitie fluide si greu de evaluat, emotiile ne pot da o ghidare de mare finete in “navigarea printre evenimentele existentei noastre”, ne-egalata de catre cea data de gandirea rationala. Atunci cand cele doua se impletesc rezultatul este foarte benefic pentru noi. Cu toate acestea, mecanismul nostru de ghidare emotionala mai da si erori. Ca sa il intelegem mai bine va trebui sa invatam care sunt emotiile de baza ale fiintei umane, ce particularitati au, si cum se impletesc pentru a da fiecare stare emotionala pe care o resimtim. Astfel vom fi ceva mai aproape de a intelege influenta emotiilor in complexa masinarie care se cheama organismul uman.

Emotiile noastre sunt si ele, la fel ca si multe alte lucruri, mostenite de la omul primitiv. Emotiile de baza ale acestora erau raspunsuri la stimulii sau evenimentele de baza pe care le intalneau cel mai frecvent. Iata care sunt emotiile fundamentale care se incadreaza in lantul comportamental stimul/cognitie/emotie resimtita/comportament manifestat/rezultat al actiunii, conform teoriei lui Plutchik:

1.atunci cand omul primitiv simtea o amenintare, lua cunostinta de existenta unui pericol, resimtea frica, incerca o evadare, iar ca rezultat al actiunii sale ajungea in siguranta. In continuare le voi enumera pe scurt si pe celelalte:

2.intalnirea unui obstacol/inamic/furie/atac/distrugerea obstacolului

3.castigul unui obiect de valoare/posesiune/fericire/retinerea obiectului/castigarea de resurse

4.pierderea unui obiect de valoare/abandon/tristete/incepe sa planga/se reataseaza de obiectul pierdut

5.calitatea de membru in grupul cuiva/prieten/incredere, acceptare/acordarea de ingrijire celuilalt/primirea suportului mutual

6.gasirea unui obiect nepalatabil/otrava/dezgust/vomita/scoate otrava din organism

7.descoperirea unui teritoriu nou/examinarea sa/asteptari in legatura cu acesta/crearea unei harti/cunoasterea teritoriului

8.descoperirea unui teritoriu deja cunoscut/reamintirea sa/anticiparea rezultatului/parcurgerea hartii cunoscute/recunoasterea teritoriului

9.petrecerea unui eveniment neasteptat/surpriza/scurta oprire pentru re-evaluarea situatiei/castiga timp ca sa se reorienteze.

In concluzie stramosii nostri simteau aceleasi emotii de baza ca si noi: frica, furia, fericirea, tristetea, acceptarea (sau increderea), dezgustul, asteptarea sau anticiparea unui rezultat si surpriza.

Este interesant de remarcat faptul ca, si astazi, activitatile noastre de baza se pot incadra in aceleasi categorii ca la omul primitiv, ceea ce inseamna ca lumea din jurul nostru nu s-a schimbat foarte mult, si nici noi nu am evoluat semnificativ din punct de vedere emotional.

Orice stare emotionala pe care o traim se poate exprima ca o combinatie a emotiilor fundamentale, care bineinteles intervin cu diferite grade de intensitate (de exemplu: optimismul reprezinta o combinatie de fericire si anticipare, iar dragostea o combinatie de fericire si incredere, etc.).

O alta observatie interesanta este ca emotiile fundamentale nu se pot imparti neaparat in emotii pozitive si negative, ci au o structura mult mai subtila: fericirea si tristetea sunt singurele care reprezinta stari pure ale psihicului, frica si furia reprezinta conectarea la doua reactii fundamentale de aparare (corespunzatoare situatiilor “ataca sau fugi” din cazul situatiilor stresante), acceptarea (increderea) si anticiparea sunt doua emotii care realizeaza mentinerea starilor anterioare, iar surpriza si dezgustul sunt emotii care ne deconecteaza de ceea ce am simtit inaintea lor. O examinare mai amanuntita si mai profunda a rezultatelor trairii acestor emotii asupra organismului uman vom realiza in urmatoarele episoade ale serialului.

Pana atunci va propun un exercitiu a carui utilitate o veti constata si singuri: in fiecarea seara (daca se poate la o ora fixa) rememorati pe scurt ziua care tocmai se sfarseste. Reamintiti-va ce stimuli importanti de viata ati intalnit, cum i-ati perceput si ce emotii v-au declansat. Incercati sa exprimati emotia pe care ati resimtit-o in termenii emotiilor fundamentale enumerate mai devreme. Aceasta va va face sa deveniti mai constienti de emotiile pe care le resimtiti si mai detasati. Va rezulta un complex de reactii mult mai bune la evenimentele de viata.

*

In continuare va invit sa realizam impreuna o meditatia foarte frumoasa referitoare la acceptare si iertare. Voi exemplifica aceasta meditatie pentru un moment din copilarie in care s-a petrecut ceva ce noi nu am putut ierta. Iata cum se face:

-ne revedem fiinta atunci cand eram copii, la varsta de 7 ani (sau un alt moment in care stim ca nu am acceptat ceva negativ din viata noastra, sau s-a petrecut ceva care nu putem ierta)

-ne privim asa cum eram, privim in jurul nostru, observam principalele personaje din zona spatio-temporala respectiva

-identificam ce ne place si ce nu ne place la imaginea noastra din acel moment

-identificam ce ne place si ce nu ne place la personajele din jurul nostru

-ne concentram pe energia a ceea ce nu ne place si privim acel lucru sau persoana cu inima spirituala nu cu ochii mintii

-realizam faptul ca, schimband punctul de vedere si privind lucuruile din inima, ele arata cu totul altfel

-ele par sa zambeasca neconditionat catre noi, chiar si energiile negative se dizolva pe masura ce noi ne schimbam punctul de vedere

-observam cum caracterul lor agresiv dispare si ele raman asa cum sunt ele de fapt, evenimente sau persoane care au rolul sa ne ajute sa invatam, sa evoluam spiritual

-am obtinut astfel acceptarea lor si putem sa mergem mai departe

-in acest fel s-au dizolvat si eventualele lor consecinte negative in prezentul sau viitorul nostru

-mintea noastra este cea care le-a facut sa arate ca fiind rele pentru noi, dualitatea din minte (care clasifica lucrurile in bune sau rele) este cea care le-a facut sa fie “rele”

-urmarim apoi linia spatio-temporala a consecintelor produse de faptele sau evenimentele respective si ne dam seama ca au disparut consecintele lor distructive

Cu aceasta meditatia noastra de azi s-a incheiat, va astept cu placere saptamana viitoare la o noua editie a emisiunii Meditatia saptmanii.

Emotii care ne pot vindeca (IX). Starea de „zero emotional“

„Cand mintea ta este libera de prejudecati poti vedea calea. Cand inima ta este libera de dorinte poti urma calea“ (din invataturile maestrului taoist Lu)

In cursul vietii noastre ne conducem arareori pasii dupa judecatile ratiunii si actionam mult mai des decat credem dupa impulsurile date de emotiile noastre.

Am vazut in episodul trecut al acestui serial care sunt partile de baza ale mecanismului de ghidare emotionala, emotiile fundamentale ale fiintei umane: frica, furia, fericirea, tristetea, acceptarea (sau increderea), dezgustul, anticiparea si surpriza. Am vazut de asemenea faptul ca ele nu sunt pur si simplu opuse doua cate doua (in sensul ca din cumularea a cate doua dintre ele sa rezulte linistea emotionala, ci reprezinta caramizi mult mai subtile si mai diferite din punct de vedere calitativ din “biosul” nostru emotional).

Mecanismul de ghidare emotionala mai are insa si o alta proprietate care cateodata este foarte utila, cateodata nu: este analogul unei proprietati intalnita la o larga clasa de sisteme naturale, numita “histerezis”. Pe scurt ea consta in faptul ca evolutia in timp a acestor sisteme depinde de istoria lor.

Pentru fiintele vii aceasta se traduce in faptul ca atunci cand conditiile prezente seamana cu cele trecute decizia si comportarea pe care ele o au in fata situatiei respective de viata va semana foarte bine cu cea care a dus la cel mai bun rezultat in trecut.

Astfel mecanismul de ghidare emotionala ajuta la luarea unei decizii de succes si economiseste putere de calcul in creier putin faptul ca nu mai trebuie sa repete intreaga evaluare a situatiei prezente in mod activ. In consecinta mecanismul de aparare al fiintei respective face economie de timp in reactia la situatia curenta, economie care poate fi extrem de utila in special in situatiile de pericol iminent.

Acest efect de histerezis prezent atat in mecanismul de aparare cat si in cel de ghidare emotionala are insa si un efect care nu este deloc folositor: stereotipizarea reactiilor emotionale ale persoanei respective (de exemplu cineva care a trait o buna parte a vietii in frica va continua sa ia inca mult timp decizii inspirate de frica, chiar daca nu are motiv sa se comporte in acest fel).

Iata ca mecanismul de ghidare emotionala, de altfel foarte performant, nu este insa perfect pentru nici unul dintre noi. Din moment ce fiecare dintre noi nu am trait emotiile din trecut in ponderi egale, inseamna ca reactiile noastre vor purta de fiecare data amprenta dominantei emotionale a experientelor noastre anterioare.

Concluzia este ca mecanismele noastre de ghidare emotionala sunt mai mult sau mai putin decalibrate si ar fi utila o posibilitate de resetare periodica a lor pentru a putea avea reactii corecte si de mare finete la evenimentele de viata prin care trecem.

Mai mult, decalibrarea respectiva lasa si alte urme in traseele neuronale de pe creier, in campurile noastre energetice, emotionale si mentale.

O afla observatie importanta ar fi faptul ca nu exista o stare de zero emotional in care sa putem reseta, si ea nu ar putea fi o combinatie a emotiilor fundamentale (am vazut ca ele nu pot fi combinate astfel incat sa dea stari de “zero”).

Problema are insa o “solutie de cinci stele”. Ea se cheama starea de detasare, care presupune trairea in continuare a emotiilor cotidiene, neidentificandu-ne insa cu ele. Acelas lucru si pentru actiunile noastre: sa “actionam ca si cum nu am actiona”, fara exces de patos, ca si cum astazi am tine locul unui prieten in ceea ce gandim, simtim si facem.

Rezultatul va fi o liniste interioara a fiintei noastre, pe care o vom iradia si catre cei din jur si, nu in ultimul rand, actiuni mult mai potrivite cu situatiile prin care trecem si rezultate mult mai bune pentru noi si ceilalti.

Exercitiul de astazi este foarte simplu, dar nu usor: atunci cand trebuie sa reactionati la o situatie stresanta (de exemplu sa raspundeti unei provocari verbale) trageti mai intai aer in piept lent si fara nici un pic de zgomot circa 1-2 secunde si apoi vorbiti. Ca sa nu uitati sa faceti acest lucru la momentul potrivit exersati vreme de cateva zile pe situatii imaginare, care pot eventual sa semene cu provocarile pe care le-ati avut in trecut pana cand vei reusi sa reactionati la fel si in lumea reala. Veti fi uimiti cat de intelept si corect va fi raspunsul dumneavoastra.